15 octombrie 2008

Modificari in sistem...

Stiu ca am inceput sa pun mai mult stiri in ultimul timp dar lucrul asta vine natural odata cu timpul din ce in ce mai mare alocat google reader-ului meu :).

Vreau sa vad cum cred ei ca incurajeaza mersul pe bicicleta. Eu chiar vreau sa incep sa merg numai pe bicicleta dar cand imi amintesc de toti soferii idioti pe care i-am intalnit in trafic si care nu stiu semnificatia oglinzii retrovizoare, a oglinzii laterale si a semnalizarii directiei imi trece acest gand.


Maşinile cu mai mult de trei pasageri vor avea prioritate în traficul bucureştean

Autoturismele cu trei sau mai mulţi pasageri vor putea circula pe prima bandă a şoselelor din Capitală, cea pe care au prioritate vehiculele RATB şi maşinile de intervenţie (salvare, poliţie, pompieri), conform Programului integrat de gestiune a calitaţii aerului în Bucureşti.
Programul, care va fi aplicat după aprobarea sa de către Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), prevede şi interzicerea staţionării oricărui vehicul, între orele 8 şi 20, pe banda întâi a şoselor cu două benzi.
Potrivit edililor, programul încurajează mersul pe bicicletă şi folosirea în comun a autoturismelor de mai multe persoane.
În acelaşi program, una dintre măsurile pentru creşterea calităţii aerului în Capitală se referă la parcări, care ar urma să aibă "dale înnerbate". Altfel spus, între dale va trebui să fie prevăzut un spaţiu care să permită creşterea ierbii. Programul mai prevede ca marile centre comerciale să permită accesul în parcările proprii maşinilor riveranilor, gratuit, între orele 10 seara şi 8 dimineaţa.
Programului integrat de gestiune a calitaţii aerului în Bucureşti propune şi creşterea tarifelor pentru parcarea în zonele centrale. Vor scoate bani din buzunar şi proprietarii de terenuri care nu construiesc ceva pe suprafaţa deţinută în termen de un an de la dobândirea acesteia. Aceştia vor fi obligaţi să amenajeze spaţii verzi pe terenul deţinut, în caz contrar urmând să plătească amenzi.
Pe de altă parte, cei care construiesc vor fi obligaţi să facă spaţii verzi şi să planteze arbori pe 30% din suprafaţa parcelei deţinute. Construcţiile noi vor trebui, în plus, să aibă spaţii de parcare pentru biciclete.
În fine, şoferii nu vor avea voie să circule cu mai mult de 30 km pe oră pe străzile secundare din Capitală şi în apropierea şcolilor.
Programului integrat de gestiune a calitaţii aerului în Bucureşti a fost realizat, în perioada iulie 2007-iulie 2008, de o comisie tehnică din care au făcut parte specialişti din Primăria Capitalei, primăriile de sector, autorităţile sanitare şi de protecţie a mediului, Registrul Auto Român, Oficiul de Cadastru şi Geodezie şi Administraţia Naţională de Metrologie.
Sursa: realitatea.net

5 comments:

Marcel spunea...

Inca ma gandesc la cum strangeam de bicicleta atunci cand ma stergea cate o masina sau cand ma trezeam cu un claxon in fund de parca eu ar trebui sa zbor nu sa impartim aceeasi strada... Nu ma dau batut!

Anonim spunea...

Furculisionisme in voga...
http://sorinplaton.wordpress.com/2008/10/17/fanfaronada-francofoniei/

Cele bune!
1=

Ireena spunea...

@Marcel E bine ca nu te dai batut. O sa incerc si eu, desi chiar ma inspaimanta gandul :D.

@Sorinplaton Multumesc pentru link! Toate cele bune si tie!

Anonim spunea...

Suna chiar interesant, dar in acelasi timp, pare a fi o initiativa utopica.
'om trai si 'om vedea - probabil in vreo 2-3 ani ...

Ireena spunea...

Toate lucrurile din stire mi se par de bun simt si daca pana acum nu au putut fi puse in functiune de ce ar reusi de-acum inainte?

Trimiteți un comentariu