28 septembrie 2008

Sex vs. sport

Initial am citit stirea, m-am enervat dar nu am vrut sa deschid subiectul. Apoi, am mai citit un articol pe aceeasi tema si in Gardianul, unde nici macar nu se chinuiau sa gaseasca un motiv pentru statisticile infioratoare, m-am enervat si mai tare and here we are :D.

Anual, la noi în ţară nasc peste 500 de adolescente care au sub 15 ani. În jumătate dintre cazuri, tatăl este nedeclarat. În plus, suntem pe locul doi în Europa, după Marea Britanie, în ceea ce priveşte numărul de naşteri la adolescente, peste 28.300 de tinere cu vârsta între 15 şi 19 ani aducând pe lume un copil în fiecare an.

Lipsa de educaţie a tinerilor, a părinţilor şi a profesorilor sunt principalele cauze ale acestui fenomen. „Majoritatea tinerilor ştiu că un act sexual neprotejat duce la sarcini nedorite. Cu toate acestea, ei nu folosesc metode contraceptive. Pentru a micşora numărul de sarcini nedorite şi de avorturi este nevoie de educaţie sexuală în şcoli, de dezvoltarea unor opţiuni pentru recreaţie, altele decât sexul şi discoteca, dar şi de încurajarea tinerilor să facă sport. Ei au un nivel de energie foarte ridicat care trebuie consumat, iar sportul este cea mai indicată modalitate de a face acest lucru“, explică Borbala Koo.
Sursa: Evz

O luam punctual. Vinovati sunt, pe langa copiii tampiti, parintii [hai sa nu amestecam profesorii ca nu o sa se apuce un profesor just like that sa o invete cei 7 ani de-acasa pe-o pustoaica, sa-i explice ca nu e bine sa se imbrace ca o taratura si sa-si ia 'limba-n gura' cu toti golanii si sa mearga 'la club' - se trezeste imediat cu o gloata de parinti care o sa-l ia la rost pentru ce a spus despre odorul lor].

Parintii sunt vinovati si pentru ca nu au fost in stare sa-i educe, si ca nu au fost in stare sa-i tina in frau si ca atunci cand au aflat nu au fost in stare sa apeleze la metoda avort. Dar, evident ca NU apeleaza la asta pentru ca ei, nu-i asa, sunt buni crestini. La fel cum au fost buni crestini cand nu si-au invatat plozii de metodele contraceptive ca na, Dumnezeu nu vrea sa opresti 'procrearea' :|.

Credem tampeste in niste reguli bisericesti introduse acum 10 mii de ani pe motive politice si apoi ne plangem de ce traim in saracie, de ce abundam in manelisti prosti si inculti, de ce sunt o gramada de cersetori si aurolaci. Pentru ca oamenii nu stiu cand sa se opreasca din facut copii si nu stiu cand sa apeleze la avort. Ce viitor poate avea copilul unei mame de 13 ani nascut intr-o familie saraca? Ce va ajunge acea mama? Taratura de profesie, casnica, maturatoare? Sunt curioasa cate din tinerele mame mai isi termina studiile. Deci... spuneti nu avortului si spuneti da cersetorilor, tarfelor si analfabetilor.

Si-mi place foarte mult campania pornita de 'Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala' - Traieste-ti viata înainte sa ti-o complici“. Campania este menita sa ofere adolescentelor acces la informatii legate de contraceptia moderna si sanatatea vietii sexuale.

Voi chiar credeti ca ele nu sunt informate? Ca nu au auzit in viata lor de prezervativ sau de anticonceptionale sau de pastila de a doua zi? Au auzit... au auzit probabil si ca 'poti sa faci un bebe' dupa, doar ca acest lucru nu se poate intampla tocmai lor. Cand vine 'barbatul' si le zice, stii mie-mi place sa o fac fara prezervativ, ce este fata invatata sa faca? Exact. Si da, si 'barbatii' stiu ca poti sa faci bebe daca nu folosesti prezervativ doar ca nu e corpul lor. Cred ca mai degraba ar trebui invatate sa nu mai fie proaste/ naive [pentru blandete]. Ar fi un inceput ;).

6 comments:

Viorel Calinescu spunea...

Suntem pe locul doi dupa Marea Britanie la numarul de avorturi...

Ireena spunea...

Mi se pare cu atat mai trist daca suntem pe locul doi la avorturi si totusi 28.300 de tinere intre 15 si 19 ani, nasc in fiecare an. :)

Didi spunea...

mama ce ton radical si ce de femei "proaste" :P. Tie nu ti s-a intamplat niciodata sa faci ceva ce nu vrei doar pentru ca... ei bine, de dragul cuvia dar si din cauza ca n-ai avut spirit de reactie? i know i did. si m-am simtit ca dracu dupa :). bine, nu se pune problema sa fii facut un copil din neatentie sau ceva, dar mi se pare mult spus c-ar trebui invatate sa nu mai fie proaste :). din pacate toti oamenii sint slabi de mult ori, si ghinionul fetelor e ca ele pot, fizic vorbind, sa nasca. Stii ca sint departe de-a fi o feminista, but it just doesnt seem fair to me.
Eu cred ca problema principala ramine neinformarea si lipsa de educatie in domeniu, avind in vedere ca majoritatea cazurilor de gen provin dintre fetele de la tara. Si da, si eu as fi zis ca e IMPOSIBIL sa nu stii de prezervativ (pastile, sterilet, neah, astea sint deja sf ;)) dar ce-am vazut odata m-a socat si mi-am dat seama ca asta a ramas in prea multe locuri un subiect tabu. Si totusi, mi-as pune o intrebare: bine-bine, tara inapoiata cultural, sa zicem, locul doi, intelegem, dar Marea Britanie?!

Ireena spunea...

@didi Mmm... stiu ca am folosit un ton foarte radical :">, dar asta doar din cauza ca ma enerveaza ingrozitor aceasta problema. Si se da vina pe diverse tampenii, si se baga bani in promovarea produselor anticonceptionale [mai ales la oras] cand de fapt nu sunt niste masuri care vor avea vreo finalitate. Tocmai pentru ca la oras s-a auzit de toate metodele alea doar ca nu se tine cont.
Si pentru ca da, intr-adevar cred ca principala problema este in mediul rural. Eu ma refeream mai ales la pustoiacele de la oras care sunt, in mare parte, cat se poate de informate.
Si da, toti oamenii sunt slabi uneori doar ca peste 28.000 de persoane deja mi se pare cam mult.
Iar in Marea Britanie nu stiu ce sa zic. Cred ca e din cauza stilului de viata foarte libertin. O englezoaica pe care am cunoscut-o acum 3 ani, avea 19 ani si vreo 20 de iubiti la activ. :-?? Nu se poate generaliza dar poate sa fie un motiv caci nu cred ca putem apela la lipsa de informare si in cazul Marii Britanii.

ionut spunea...

irina, ti-ai dat singura raspunsul in cazul marii britanii: stilul libertin de viata.
nu mai bate campii cu biserica. intreaba-te, intai de toate, cate din aceste mame premature au parintii plecati in spania, sau italia?

Ireena spunea...

Pfff... sa nu deschidem problema parintilor plecati in strainatate ca si acolo am o parere twisted :D! Imi mentin aberatiile cu biserica ;)!

Trimiteți un comentariu