12 octombrie 2009

Scrisoarea lui Balint pentru Becali: "Unui om fără viitor la Steaua!"

"După 9 ani petrecuţi cu rezultate remarcabile la Steaua, am avut "nesăbuinţa" să-mi exprim părerea asupra modului în care conduci acest club. Am facut-o din următoarele considerente:

1. Imaginea Stelei, cel mai popular şi galonat club din România, a avut şi continuă să aiba de suferit

2. Capacitatea ta manageriala este îndoielnică: viziune zero, strategie zero

3. Relaţia ta cu toată suflarea stelistă este una dictatorială, aratând tuturor un dispreţ evident

4. Ai jignit şi umilit suporterii, fostele glorii, jucătorii şi antrenorii pe care i-ai condus de când ai preluat echipa

5. Ai reuşit să alungi din club toţi oamenii de valoare, cu personalitate, care au îndrăznit sa te contrazică

Ţinând cont de aceste argumente, îmi menţin părerea că Steaua nu are niciun viitor alaturi de tine, cum nici tu nu mai ai viitor alături de Steaua.

Evident că mi-ai taxat îndrăzneala printr-un stil suburban, caracteristic ţie, făcând aluzie la orientarea mea sexuală. Sunt nevoit să te dezamagesc: în decursul vieţii mele nu m-am simţit atras decât de femei. Un bun creştin ar trebui să ia în considerare urmările negative pe care afirmaţiile tale total nefondate le pot avea asupra familiei mele, în mod deosebit asupra copilului meu. Eu te-am privit cu compasiune în momentele încătuşării tale gândindu-mă la mama, soţia şi fetele tale…"

Să te ajute Dumnezeu!

Gabi Balint,
un om cu trecut la Steaua:

5 titluri de campion şi 3 Cupe ale României

Câştigător al Cupei Campionilor şi a Supercupei Europei

Golgheter al Romaniei în ediţia 1989-90

265 de meciuri jucate şi 69 de goluri marcate



Frumos spus!

3 comments:

,,Un intelept ** " spunea...

Gigi a jignit pe oricine a trecut pe la Steaua culminand cu umilirea lui Hagi-cea mai mare glorie a fotbalului romanesc !Sper ca nu va schimba numele clubului desi multi suporteri au inceput sa spuna ,,F.C. Gigi Becali" !!...Nu inteleg cum un astfel de ,,om" candideaza la presedintie !!!

Ireena spunea...

Si mai trist este ca exista oameni care-l vor vota...

Marcel spunea...

Eu am ajuns sa schimb canalul sau sa dau pagina ziarului atunci cand este o stire cu acest...om.
E intradevar mai trist ca exista cateva procente bune din votanti,probabil tot... oameni.

Trimiteți un comentariu