22 august 2009

Spune NU insectelor!!!

Campanie de zdrobire a tuturor insectelor zburatoare, taratoare si miscatoare de orice fel! (exceptand albinele si gargaritele care nu se apropie de mine)

21 august 2009

Povestea hainelor mele triste...

Cautand in fiecare dimineata in mormanul de haine tricoul pe care 'simt' ca am chef sa-l port azi, ma gandesc la scuzele pe care mi le repet de ani intregi ca motiv la haosul care domneste in dulapul meu.

Pentru comparatie, si ca sa va dati seama ca nu-s total haotica, in calculatorul meu este intotdeauna o ordine absoluta. Pozele sunt asezate pe ani, fiecare in folderul ei, redenumit si el cu un numar, anul, luna in care au fost facute si localitatea sau evenimentul cu ocazia caruia le-am facut.

Cu dezordinea din dulap se pare insa ca trebuie sa ma obisnuiesc. De cand ma stiu, in dulapul meu, hainele se pun cu ambele brate, se imping bine ca sa nu cada si apoi se inchide usa cu viteza pentru a le sustine.

Evident, din cand in cand ma stresez sa le aranjez frumos, in functie de cat de des le voi purta si in functie de utilitate. Intotdeauna o portiune a dulapului va fi dedicata pantalonilor, fustelor si rochiilor, si alta bluzelor si tricourilor. Tot la fel de evident, dupa doua zile nu mai stiu care parte adapostea ce.

Scuzele n-au fost foarte variate. In totdeauna se legau de lipsa de spatiu si de timp. Unde sa-mi pun eu frumos hainele doar intr-un dulap?! Apoi, cand sa am eu timp sa pun la loc toate hainele pe care le scot in fiecare dimineata? Pentru ca ai putea crede ca daca vreau sa ma imbrac in negru sau rosu [culori predominante in garderoba mea] este deja o decizie usor de luat.

Si uite asa, visez eu la o lume perfecta, in care hainele se aranjeaza singure la loc in dulap, dupa ce tu le-ai zvarlit pe scaun pentru ca nu te-ai decis cu ce sa te imbraci! Cer prea mult?

16 august 2009

Pam Pam!!!

Primul meu puzzle 3D [confiscat de la Mihai, nepotelul meu]. Nu m-am chinuit decat vreo luna sa-l fac :">!



13 august 2009

Nedumerire!

Cum sa-l omoare pe Sherlock Holmes?! Aaaa.... urasc cand o carte se termina prost!

5 august 2009

Dor de blog...

Rasfoiam blogul meu, articolele mele egocentriste de la inceput, optimismul meu, comentariile de la Andrei, Kamzara, Straina, Si-ce-daca, Marcel, Annie, Picatura de ploaie, Aikisan si Cineva. Imi aminteam ce fericita eram cand deschideam Gmail-ul si aveam multe, multe comentarii, toate prietenoase si la obiect, de la persoane pe care nu le cunosteam personal dar pe care le citeam zilnic. Pe vremea in care nu descoperisem inca Google Readerul si citeam 'manual' blogurile din blogroll, adaugate nu pe motive de link exchange, ci pentru ca imi placeau. Am descoperit postul de la care a inceput totul. Mi-e dor de blogul meu asa cum era!